Logo SindFISC

Nimeni nu poate fluiera o simfonie! Este nevoie de o orchestra pentru a o canta!

H.E. Luccock

Comunicat de Presa - 19.12.2019

Probleme reale, soluții pripite

Poza cu document

Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC, sindicat național specializat în reprezentarea sindicală a angajaților sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor Publice, își exprimă dezacordul cu privire la intenția Guvernului de a modifica prevederile legale referitoare la compensarea bănească stabilita in cota procentuala aplicata la salariul de bază de care puteau beneficia funcționarii publici, respectiv acordarea sporului pentru condiții vătămătoare și periculoase astfel cum acesta a fost stabilit la adoptarea legii salarizării unitare.

SindFISC consideră că, procentul de până la 15% din salariul brut reprezintă o sumă stabilită corect si realist, subliniind însă faptul că, modul de stabilire a factorilor generatori și procedura de acordare a sporului puteau fi îmbunătățite. 

Organizația noastră a relatat în repetate rânduri, că acordarea acestui spor a fost pusă în practică, în mod eronat, de unele instituții, iar definirea de catre legiuitor a noțiunii de condiții vătămătoare și periculoase, a fost incompletă sau deficitară, încă de la inițierea actului normativ. 

Modul de comensurare a acestui spor a condus, pe de o parte, in multe cazuri, la folosirea excesivă a acestei forme de compensare financiară în favoarea anumitor categorii de persoane din unele instituții ale administrației publice (mai puțin în Ministerul Finanțelor Publice, această instituție fiind ultima care a beneficiat de introducerea acestui spor), iar pe de alta parte, importante categorii de persoane care prin natura activității desfășurate erau îndreptățite sa primeasca astfel de compensatii, în opinia SindFISC, au fost private de acest drept.

Prin modificarea modului de calcul al acestui spor, o parte importantă a salariaților va constata o diminuare semnificativă a veniturilor salariale, fapt ce va conduce la o demotivare a lor, în contextul în care munca finanțiștilor are un rol primordial în atragerea și creșterea veniturilor bugetare.

Totodată, SindFISC atrage atenția că, în lipsa definirii clare, explicite a complexei noțiuni "condiții de muncă periculoase și vătămătoare" prin raportare la activitatea desfășurată de către funcționari, în întregul ei ansamblu, la locurile lor de muncă, fie că acestea sunt considerate a fi birourile din instituții sau munca de teren (sedii/puncte de lucru ale contribuabililor, puncte de frontiera, spații comerciale, strada, târguri, oboare, complexe en-gross, antrepozite fiscale, instanțe de judecată, etc), în timpul programului normal de lucru sau în afara acestuia, preconizatele noi dispoziții legale vor conduce la aceleași disfuncționalități, la aceleași frustrări în cadrul anumitor categorii de angajați care se vor considera, pe bună dreptate, nedreptățiți.

Câștigul ar putea fi doar o mică degrevare a poverii bugetare invocate de guvernanți și, în mod evident, resimțită de noi toți.

Finanțiștii reprezentați de SindFISC vor milita în continuare pentru o abordare concentrată pe compensarea financiară a muncii prestate în condiții vătămătoare și periculoase, pornind de la realitățile izvorâte din specificul activității desfășurate, care, în prealabil, trebuie să fie măsurate și cuantificate transparent, pe baza unor studii și măsurători științifice.

Nicolae-Liviu TOADER, Presedinte,
tel. 0742 129 478
e-mail

Comunicare

Poza cu document

Considerente referitoare la OUG privind aprobarea codului administrativ

Citește mai mult

Activitate

Poze participare proteste cu banner Cartel-Alfa

Actiune restabilire legalitate salarii angajati ANAF/DRAF si recuperare sume restante (suprasolicitare neuropsihica)

Citește mai mult

Consiliul National 2019

Citește mai mult

Managementul carierei funcționarului public

Galerie foto

Poze participare proteste cu banner Cartel-Alfa

Participare proteste

Galerie foto

Poza intalniri diverse cu o camera plina de oameni si un ecran pentru videoproiector

Intalniri diverse

Galerie foto